Mi-a luat un timp să mă hotărăsc în privința textului ce urmează. Să mă hotărăsc dacă ar trebui să-l public sau nu.
Totuși, este aici.
L-aș încadra în seria micilor victorii personale, în ceea ce privește fotografia. E mai mult un studiu de caz, pe felul în care a evoluat o parte din munca mea fotografică.
E important să pun și în cuvinte felul cum a evolua
t viziunea și percepția mea asupra fotografiei, în ultimii trei ani.
Discuția se va opri, particular, pe o singură fotografie.
Aparatura a rămas aproximativ aceeași. Acum trei ani aveam exact același aparat foto (un entry level), același trepied și același obiectiv. Dacă stau bine să mă gândesc cred că și hainele de pe mine sunt cam aceleași.
Sper că, la un moment dat, chiar fotografia de față să fie termen de comparație cu o alta, mai bună. Acesta este și motivul pentru care m-am decis să-l public, la un moment dat să scriu altul, cu rezultate mai bune.
Prima fotografia este făcută în toamna lui 2016, iar cea de-a doua e proaspătă, în iulie 2019.
Ce s-a întâmplat în perioada care a trecut între cele două?
Au fost trei ani în care am studiat, am citit, am văzut zeci de fotografii, am experiementat și în final am fotografiat. E important de menționat că toate acestea nu s-au întâmplat atât de mult pe cât aș fi vrut, deoarece fac fotografie „part time”, cum îmi place să spun.
O să tratez cele mai importante aspecte, despre care cred că s-au schimbat.
Cum am spus, echipamentul a fost același. În plus am avut doar un filtru de polarizare, despre care pot spune că e un element indispensabil în acest gen de fotografie.
Ce e diferit?
Experiența, studiul, lumina, momentul, compoziția, conceptul, procesarea și în final tehnica.
Să le luăm pe rând:
Lumina
În prima fotografie nu am căutat prea mult lumina, am fotografiat la prânz, pe un cer înnorat.
În cea de-a doua am urmărit mai bine acest element. Nu e cel mai bun rezultat pe care îl puteam găsi, dar e ceva mai bine. Am fotografiat înaintea apusului, când pe zona respectiva se răsfrângeau ultimele pete de lumină.
Momentul
Momentul se leagă direct de lumină. În prima fotografie am căutat un moment, însă privind acum imaginea îmi dau seama că nu era cel mai potrivit.
Pe de altă parte, în cel de al doilea caz am fost mai conștient de puterea momentului. Fotografia vine după două zile de ploaie, seara, la apus.
Experiența și studiul
Evoluția a fost posibilă și prin prisma experienței acumulate între timp. Am avut parte de câteva ieșiri în natură care mi-au schimbat la propriu viața și percepția despre lucrurile din jur. Am studiat mai mult, iar cărțile de fotografie, în special, mi-au oferit răspunsuri și m-au inspirat.
Pe lângă acest lucru am adunat foarte multe învățăminte și din eșecurile fotografice pe care le-am avut. Fiecare moment în care realizezi că se putea și mai bine e un moment bun. Un moment care ar trebui apreciat. Poate nu te întorci acasă cu o operă de artă, dar sigur ai venit cu o lecție.
Cum spunea și Brooks Jensen în „Creativitatea în fotografie” : „Procesul creației artistice este unul de experimentare, eșec, din nou experimentare, întrezărire a direcției bune, din nou experimentare, din nou eșec și, în cele din urmă, cu stăruință, descoperierea a ceea ce până la urmă pare evident, cel puțin retrospectiv.”
Aș putea spune că ceea ce Books Jensen a cuprins într-o frază reprezintă un proces ce durează toată viața. După mine, ar fi ideal să dureze toată viață. Doar așa poate rămâne și pasiunea aprinsă, scâteia care să te scoată din casă.
Procesul descris mai sus ar trebui îmbrățișat și apreciat. Eșecurile, la fel ca și micile victorii, sunt cărămizi. Într-un final ele clădesc spiritul și ne schimbă viața.
Compoziția
În fotografiile de față compoziția s-a schimbat foarte puțin, însă sunt câteva elemente care fac diferența.
Am încercat să simplific mai mult cadru și să îndepărtez câteva elemente, ca pata de lumină din stânga sus a primei imagini.
Și în al doilea caz am încercat să păstrez triunghiurile care, din punctul meu de vedere, creeează traseul privirii în cadru și concentrează atenția pe cascadă.
În primul cadru fundalul distrage atenția de la subiect, în cel de al doilea îl susține. Un rol important îl joacă lumina și intensitatea acesteia, din ultimul plan.
Procesarea
A fost gândită de la început. Aveam în minte cum vreau să arate, însă mi-a luat ceva timp să îmi dau seama cum pot face asta. Nu a fost vorba că nu putea să aflu pașii, ci a fost mai important faptul că nu simțeam cum ar trebui să acționez, concret. Părea că nu vine din interior.
Este vorba de așa numitul efect „Orton”, pe care am încercat să-l păstrez la valori mici. Un lucru important e că procesarea nu denaturează și nu schimbă cu nimic realitatea din teren, doar o interpretează.
Într-un final am reușit un prim rezultat, care face parte din procesul de experimentare, pe care Jensen îl amintește mai sus.
Conceptul
Conceptul din spatele imaginii a fost aproape inexistent în primul caz. În schimb, vara aceasta am mers în locul respectiv cu ceva clar în minte. Am găsit în prealabil ce aș vrea să transmit și am încercat să clădesc imaginea încât să susțină conceptul.
Am vrut să spun povestea locului, printre ultimele văi sălbatice și neatinse de om. Am vrut să scot în evidență sălbăticia locului, cu un aspect chiar primitiv, arhaic.
Am încercat ca prin lumină, compoziție, moment și procesare să sugerez cât mai bine misterul și sălbăticia zonei.
Tehnica
În ceea ce privește tehnica, doar un singur lucru a fost „în plus”. Am avut în plus un filtru de polarizare, pe care am reușit să-l cumpăr chiar anul acesta.
În rest, aparatura a rămas aceeași. Am avut același trepied, am fotografiat cu același aparat entry-level, iar la el am avut atașat același obiectiv ca și acum trei ani.
Cosider că, per total, a evoluat viziunea mea asupra lucrurilor din jur și a supra naturii. M-am maturizat, atât cât a fost posibil. Se putea și mai bine clar.
E extraordinar când vezi transformări evidente, în urma unei perioade de muncă. Apreciez mult și ideea ca trebuie să te întorci în locuri, să le cunoști și să le spui povestea.
Despre asta am scris un alt articol, pe care îl găsiți aici: „Locurile sunt ca prietenii”
Mai e de lucru mult, dar îmbrățișez procesul. Vă mulțumesc pentru răbdarea de a parcurge textul. E un articol așa lung, nici eu nu știu daca aș avea răbdare să-l citesc.
