„IESI DIN ZONA DE CONFORT”

Poate cel mai bun sfat pe care l-am primit in materie de fotografie a fost cu siguranta ” IESI DIN ZONA DE CONFORT „.

Am fost nedumerit mult timp dupa ce l-am primit, intelegeam doar teoretic ce inseamana, practic deloc. Pana intr-un moment in care natura mi l-a relevat. Planuisem o tura in Muntii Cozia ( era de altfel prima mea tura mai serioasa si constienta din perspectiva fotografica ). Am pornit pe ploaie torentiala care persista deja de vreo 3-4 zile. Era clar ca traseul va fi greu.

Dupa ce am parcurs vreo trei sferturi din el am fost intampinati de un strat de zapada, care a tot crescut pana undeva la vreo 60-70 de cm, traseul era tot mai anevoios, viscolea, iar zapada era neatinsa, schimbam prin rotatie persoana din fața. In acele momente cand eram secatuit de puteri, iar picioarele deveneau din ce in ce mai grele am realizat ce inseamna sa iesi din zona de confort, cu adevarat.

Odata ajuns la adapostul cabanei, am tot reflectat la ce se intamplase peste zi.

In acea drumetie perceptia mea despre a face fotografie de natura s-a schimbat, mi-am dat seama cum ar trebui sa arate o tura, cum ar trebui sa arate efortul pe care trebuie sa il depui pentru a face o fotografie.
Mi-am dat seama de noima pe care o are vorba ” fotograful bun se cunoaste pe vreme rea „.
Mi-am dat seama ce insemna sa muncesti cu adevarat un cadru. Din acel punct am incercat sa fac lucrurile diferit si constient.

Asta a fost una dintre frumoasele lectii oferite de mama natura.

Fotografia din acea tura care imi e foarte draga.

Stoicism / Noiembrie 2015 / © Raul Bambu

2 thoughts on “„IESI DIN ZONA DE CONFORT””

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *