Tocmai imi lăsasem rucsacul jos în fața cabanei, unde urma să înoptăm. Am apăsat clanța, iar ușa s-a deschis. S-a deschis și către introspecție, în cazul acesta.
Adevăratele înfrângeri sunt renunțările la vis!
Cuvintele citate mai sus sunt notate pe un abțibild, care stă lipit pe ușa refugiului din Curmătura Builei, Parcul Național Buila Vânturarița.
Visurile. Victoria obținută atunci când lupți pentru un vis. În momentul în care pierzi lupta pentru un vis încasezi o înfrângere.
Nu cred că este vorba despre a face ceva repede.
Visul cere timp, dedicare și muncă. Și cred că fiecare triumf mic conturează o victorie mai mare.
Efortul este răsplătit în timp, iar renunțarea înseamnă înfrângere.
Totuși, dacă ajungi la final și nu ți-ai atins visul există mulțumirea nu l-ai abandonat şi cel puţin ai luptat.
Renunțarea înseamnă înfrângere. Dacă lupți și nu câștigi, pierzi mai puțin decât dacă nu lupţi deloc.
Eram pentru prima dată în Buila, un loc pe care îl „vânam” de câțiva ani. Din anumite motive au fost necesari trei ani să îi pot călca potecile cu bocancii.
Dar cum lucrurile se întâmplă când te aștepți mai puțin, călătoria aici a venit inopinant. Am descoperit un munte dur, dar care are un traseu palpitant.
Poteca care-i brăzdează creasta îți deschide o priveliște care îți taie răsuflare, din pricina râpelor care par fără fund.
Maxima de pe ușa cabanei a venit ca o cireașă pe un tort. Mi-a confirmat cumva faptul că putea să urc în Buila și după cinci ani. Victoria mea a fost că am ajuns acolo.
Simt că acest loc are multe suprize rezervate, de aceea plănuiesc să fac un obicei din a reveni aici. Întâmplarea a avut loc în primăvara acestui an, dar abia acum a prins viață.
