„Sunt extrem de recunoscătoare că trăiesc asta cu voi” – A fost singurul lucru pe care cineva a putut să-l rostească în fața unui apus de-a dreptul ireal, care pentru câteva zeci de secunde s-a simțit la granița unui alt tărâm.
Da, Simona. Fiecare în parte a gândit ce ai verbalizat tu. E foarte complicat să transpun în cuvinte felul în care am simțit călătoria din Islanda. Visul unui copil de 14 ani a devenit realitate.
Tot un vis a fost și Aurora Boreală… Și-a făcut timid apariția, într-un peisaj inedit oricum, lângă cel mai mare ghețar din Europa, Vatnajokull.
Pentru două ore a fost doar o mică urmă pe cer, undeva în depărtare. Am și intrat la un moment dat în rulotă pentru puțină căldură.
Când am ieșit din nou, din pragul ușii mi-am aruncat ochii pe cer și am simțit cum ceva m-a dat pe spate (cu ochii pe cer am uitat că mai era și o treapta de coborât).
Sus, o dâră verde-smarald brăzda cerul dintr-o parte în cealaltă ca o crăpătură formată la suprafața unui lac într-o iarnă geroasă.
Foarte puține lucruri pot rivaliza cu acel moment, când și timpul parcă și-a suspendat curgerea.
Cred ca vikingii acolo își imaginau Valhalla, dincolo de zeița cu mantie verde.
În foarte multe ieșiri pe care le-am avut în ultimii ani în munții de la noi, Islanda devenise un fel de numitor comun și o un concept aproape abstract apărut din senin pe buzele tuturor. Părea foarte îndepărtat momentul în care nisipul vulcanic va ajunge sub bocancii noștri.
Pe 1 ianuarie, chiar în zorii anului nou, undeva în Munții Făgăraș, la aproape 2.000 de metri altitudine, ne-am făcut o promisiune: Islanda în 2023.
Am început organizarea și planul încă din martie, când am cumpărat și biletele de avion.
Adiță, Tudor, Simona, Iulia, Alex, Gix, Oana, Raul și… pe ultima sută de metri Andrei și Dana.
Deja nu mai era loc de întors.
După o scurtă documentare ne-am dat seama că ar fi bine să avem „casa” tot timpul cu noi. Am căutat o rulotă spațioasă, cu patru locuri, și ne-am aruncat către necunoscut. Concluzia la cald după aventura islandeză este că cel mai bun mod de a explora această țară este cu rulota.
Două rulote și un camper mititel s-au pus să dovedească tărâmul vulnic de sub Cercul Polar.
Cu cât se apropia data plecării, cu atât entuziasmul trecea de stratosferă pentru toți.
Am ajuns în cele din urmă și în Islanda, iar prima noapte (ce mai rămăsese din ea pentru că am călcat pe tărâm islandez după miezul nopții) am petrecut-o în aeroport. Puțin chinuitor, însă eram în locul în care visam cu toții de mult timp să ajungem.
Dimineața, cum s-a crăpat de ziuă, am luat cu asalt biroul de închirieri mașini care abia se deschisese pentru a ne lua în primire rulotele.
Planul a fost foarte clar: să facem înconjurul insulei. Primul nostru obiectiv a fost vulcanul Fagradalsfjall, situat destul de aproape de capitala țării și de aeroportul din Keflavik.
Entuziasmul se putea citi foarte ușor pe fețele noastre. Peisajele ne-au lovit din plin, ca o izbitură în moalele capului.
Atingeam rocile vulcanice și odată cu ele puțin din misterele încă nedeslușite ale acestor locuri.
Următoarea oprire a fost în Thingvellir Național Park.
Locuitul într-o rulotă și condusul acesteia au prezentat pentru mine niște experiențe aparte.
Dacă în primele zile încă descopeream lucruri administrative în ceea privește rulota (cum se conectează la curent, cum se golește toaleta sau rezervorul de apă), după câteva zile lucrurile au devenit ceva firesc. Până într-o zi…. Cam la jumătatea călătoriei, imediat după ce am terminat coasta sudică și am pornit spre nord am înnoptat într-un camping din Vest, un loc destul de retras și liniștit, fără prea mulți vecini prin preajmă. Am ajuns foarte târziu în zonă, Alex a cuplat imediat rulota noastră la curent, am luat cina, iar apoi somn până a doua zi.
Dimineața atmosfera era destul de închisă, cu o ploaie măruntă și rece. Am mâncat, am băut cafeaua, iar apoi, inevitabil, am zbughit-o să decuplez rulotele de la curent. Pentru că ploua am strâns totul într-un timp record.
Ca un mic detaliu tehnic, foarte important, cablul care conectează rulota la curent are și o parte detașabilă, un adaptor, care intră în priza din camping.
După ce am scos ambele rulote din priză, am trecut pe la un mic supermarket pentru câteva mici cumpărături, apoi am alimentat și în cele din urmă ne-am văzut de drumul nostru pentru ziua respectivă. A fost și ziua în care am mers o distanța ceva mai lungă, aproximativ 300 de km. Am văzut câteva cascade spectaculoase precum și un canion.
Seara, tot târziu (că așa e când ai doi fotografi în grup), am ajuns într-un alt camping, situat în vecinătatea orașului Akueri.
Eram foarte relaxat în rulotă, moment în care aud o bătaie scurtă în geam. Tudor mă roagă să cobor. Mi-am dat seama că ceva nu era bine. M-a întrebat unde am pus adaptoarele cablurilor, fără de care nu puteam avea curent la discreție în rulote.
Afirmația lui m-a frapat pentru nu aveam nici cea mai mică idee la ce fel de adaptoare se referă. Așa e. V-am zis că am strâns cablurile dimineața într-un timp record? Desigur. Ce n-am mai luat eu în calcul e că nu strânsesem tot. Așa e, am uitat adaptoarele cu vreo 300 de kilometri în urmă.
Am oprit instant becurile în ambele rulote (de ce să uit un singur cablu când le-am putut uita pe amândouă?) și am reunit consiliul grupului pentru soluții. Soluția de avarie a venit de la niște vecini simpatici care ne-au împrumutat respectiva piesă foarte valoroase, astfel încât măcar una dintre rulote să fie funcțională pentru cina care urma.
Bonus, înainte de somn s-a terminat și butelia de gaz care ne încălzea rulota, așa că a trebuit să o înlocuim pe repede înainte, înfofoliți cu toate hainele pentru că se lăsase frigul. Rulota în care dormeau Tudor, Simona, Gix și Oana a fost mai mofturoasă și a hotărât că e un moment bun să rămână fără gaz la ora patru dimineața. A fost bine într-un final, nu s-a transformat nimeni în țurțure uman.
Apoi a urmat un nou răsărit islandez.
Valurile erau enervant de liniștite în dimineața aia… Totuși, apa era sloi. După prima repriză de apă în bocanci a dispărut orice urmă de somnolență și m-am trezit brusc. Doar că nu era vis, eram pe vestita plajă Reynisfjara, lângă orășelul Vik.
A urmat încă un val în ghete, încă unul și încă unul. Trepiedul se afunda în nisip, păsările nordice dăduseră alarma, iar zece omuleți alergau care încotro pe nesfârșitul nisip negru. Ne-am întâlnit și cu Dorin Bofan și gașca lui (a treia din cele patru întâlniri întâmplătoare pe care le-am avut în Islanda… lumea e mică).
A fost o dimineața magică, a meritat fiecare picătură de apă la bord.
Cascadele islandeze sunt maiestuoase și hipnotizante. E fascinant felul în care fulmarii și-au făcut cuiburile în apropierea acestor „fiare”, cu care mai degrabă se joacă.
Mi-au rămas ștampilate pe retină două în mod special: Skogafoss și Svartifoss, acesta din urmă formată în „orga” bazaltică de la Vatnajokull.
De-a lungul timpului am văzut mii de imagini din Islanda, însă e foarte greu de exprimat fiorul pe care ți-l oferă, pe viu, peisajele acestei insule ratăcite între Altanticul de Nord și Oceanul Arctic.
E ca și cum, brusc, Insula misterioasă a lui Jules Verne s-a metamorfozat la picioarele mele.
Timpul a trecut altfel în Islanda, la fel cum trece de mii de ani peste vulcanii care domina insula, peste cascadele uluitoare, peste rocile bazaltice create parcă cu dalta de un sculptor entuziast.
Unele întâmplări și experiențe durează doar pentru o clipă, cât cât ai sufla peste o păpădie. Trebuie să fii pe fază, iar amintirea va rămâne cu tine pe vecie. Unele momente pot trece total neobservate, dacă ești absent și preocupat cu noianul de gânduri care ne acaparează uneori.
Textul se intitulează citate despre prietenie pentru că în fond excursia în islanda despre asta a fost. Niște oameni care s-au cunoscut pe munte, uniți de pasiuni și principii comune, care rând cu gura până la urechi la glume care par lipsite de haz din exterior, cu maturitatea de a evită certuri prostești și discuții fără rost și cu dorința de a-și trăi viața cu sens.
Știi că ești alături de oamenii potriviți, în locul potrivit, atunci când sună simultan alarmele la ora 5:30 pentru că seara ați stabilit că veți admira împreuna răsăritul pe o plajă oarecare, în mjlocul pustietății, la mii de kilometri de casă. Scenariul s-a repetat de multe la fel și în munții de la noi și la fel de bine oriunde în lume. Pentru că vă doriți aceleași lucruri.
Când știi că poți fi tu, liber de orice mască sau convenție socială. Tu cu bune și cu rele. Oamenii cu care discuțiile în contradictoriu sunt constructive și antrenante pentru că au și argumente în spate, nu doar vorbărare goală. Lângă care poți tăcea liniștit, fără sentimentul unei tăceri penibile.
De cele mai multe ori e despre călătorie, nu despre destinație, iar uneori nu e despre „unde”, e despre „cu cine”.
A fost încă o tură reușită!
